Momentul distractiv al zile: tocmai a aparut un nou studiu despre piata produselor bio din Romania. Nici nu banuiti ce produse bio se vand cel mai bine

La omul sărac, nici boii nu trag. După ce că studiile despre piaţa bio din România sunt foarte rare – spre inexistente, cele care apar din când în când sunt realizate îndoielnic, asta ca să nu folosesc un cuvânt mai dur, gen: dubios, neprofesionist sau „la mişto”. Cu firma care a realizat un studiu mai demult, Cult Market Research, am mai avut un meci cu scântei în urmă cu doi ani, tot referitor la subiectul „piaţa produselor bio din România”.

Noul studiu, publicat ieri, se intitulează pompos „Studiu BEL’S despre piata produselor bio in farmacii” şi a fost realizat pe un esantion de 253 de farmacisti, la nivel national. Ce mi-a sărit mie în ochi foarte strident de la început a fost una din concluzii: „Studiul a evidentiat si faptul ca, pentru a alege un produs bio/ecologic, consumatorii tin cont in primul rand de recomandarea farmacistului”. Wow! Este ca şi cum te duci şi întrebi un politician, pe Ponta, Antonescu sau Băsescu: „i?”. Fiecare o să se recomande pe el şi partidul lui, normal. Şi apoi publici un studiu „BEL’S” şi arăţi că „oamenii au cea mai mare încredere în politicianul şi partidul X”.

Normal, „de ce sa iti construiesti un brand de produse bio?!„, zice farmacista. „De ce sa crezi ca oamenii care vor sa cumpere produse bio se informeaza şi de pe Internet?!„, adauga farmacista. „Intra pe mana mea in farmacie si le zic io ce sa cumpere„, este concluzia studiului. Este normal ca farmaciile sa isi apere punctul de vedere si sa afirme ca ele influenteaza consumatorul cel mai mult atunci cand acesta alege sa cumpere produsul bio. Dar este gresit sa faci un studiu despre preferintelee unor oameni, cumpărătorii de produse bio, fara sa ii intrebi pe acei oameni, ci sa te bazezi pe ce spun altii, adică farmaciştii. Eu nu am mai văzut aşa ceva până acum.

La fel de halucinanta este intrebarea prin care se masoara perceptia farmacistelor despre ce inseamna „produs bio”. Unul din raspunsurile posibile la aceasta intrebare era un cuvant, „natural,” la fel de neclar pentru multi ca si cuvantul „bio”. Cuvantul „natural” merita si el o analiza similara a perceptiilor de sens, nu să fie variantă prin care vrei să descifrezi un concept neclar. Este bine ca stim ca farmacistele inteleg prin „bio” – „natural”. Dar ce inteleg farmacistele prin „natural”?!

M-a surprins si neconcordanţa dintre întrebarea din primul paragraf: „Care sunt cele mai cunoscute branduri de produse bio” şi întrebarea din grafic: „Care sunt principalele trei branduri de produse bio comercializate în farmacie”. Nu sunt deloc doua intrebari similare, desi rezultatele prezentate de ei sunt identice: Weleda, Solaris Plant, Krauter, Eco Baby, Bio Haus, Eco Garden, Logona, Indra, Bio People şi Cattier.

Şi la întrebarea despre „principalele trei categorii de produse cerute de clienti in varianta bio/ecologica” (nu produse vândute, dragi cititoare, ci produse „cerute de clienţi” 🙂 ) m-a distrat ce a ieşit pe locul 1: „Vitaminele”. În primă fază m-am blocat, am crezut că mi-au scăpat mie informaţii esenţiale despre produsele bio, ştiam că la noi nu exista vitamine bio… Iar pe locul trei în top produse bio sunt… „produsele pentru slăbit”, altă contradicţie în termeni. De remarcat şi faptul că Weleda se vinde cel mai bine, deşi oamenii cer vitamine bio în farmacii. Ori sunt nişte super-mega-vânzători în farmacii, ori este o eroare pe undeva.

Informaţia că 44% din farmacii vând lunar produse bio de mai puţin de 10% din totalul vânzărilor ar putea fi ok. Doar că se bazează pe ceea ce cred farmaciile că sunt produse bio şi pe ceea ce cred autorii studiului că sunt produse bio, adică a ieşit o varză fără valoare informaţională. Mai ales că o parte din brandurile bio menţionate ca „bine vîndute” în studiu, nu sunt de fapt bio.

De faptul ca studiu face abstractie de existenta certificarilor organice, de diferentele dintre alimentele si cosmeticele bio, de existenta altor canale de vânzare de cosmetice bio (online, magazine, hypermarketuri, MLM) nici nu mai menţionez.

Vouă cum vi se pare studiul despre piaţa produselor bio din România, realizat de Cult Market Research? Vă oferă vreo informaţie utilă, macar una?

Anunțuri

8 gânduri despre „Momentul distractiv al zile: tocmai a aparut un nou studiu despre piata produselor bio din Romania. Nici nu banuiti ce produse bio se vand cel mai bine

  1. Da, privind acum la rece, este total irelevant sa incluzi “recomandarea farmacistului” atunci cand ii intrebi pe farmacisti despre preferintele cumparatorilor de produse bio.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s