Diii, calutul, Diii! Unde poti sa te cazezi daca mergi in vacanta cu copiii si cauti o pensiune in zona Bran-Moeciu

Viena, Praga, Bratislava, Budapesta … ce vremuri anul trecut, ce vacanta am avut atunci… L-am lasat pe baiatul cel mare acasa si am plecat sapte zile haihui prin Europa si apoi v-am povestit totul aici.  Anul acesta, cu familia marita, am mers mult mai aproape de casa, la Bran si Moeciu. Cum au fost pensiunile in care am stat? Cititi mai jos:

Casuța cu Ponei – Moeciul de Jos 

Cautati o pensiune mai izolata, cu mese mari, plina de viata, la care pe proprietari sa nu ii intereseze daca organizati o petrecere cu muzica tare si distractie fara limite pana la cinci dimineata? Pensiunea Casa cu Ponei nu este deloc asa, deci cautare placuta in continuare.🙂 Casa cu Ponei din Moeciu de Jos este o pensiune pentru familii cu copii, in care cei mici se pot plimba de doua ori pe zi cu unul din cei patru ponei: Mitica, Steluta, Nazdravan si inca unul. Are si un mic loc de joaca, dar ii incanta doar pe copiii sub cinci ani. Cazarea in luna august a costat 60 de lei pe noapte camera.

Ce mi-a placut si ce nu mi-a placu la pensiunea Casuța cu Ponei din Moeciul de Jos
+ curtea este bine ingradita, foarte sigura pentru copii.
+ doua plimbari cu poneiul pe zi sunt incluse in pretul cazarii.
– pensiunea este situata la Drumul National, ceea ce inseamna ca nu prea merita sa te plimbi afara din curte.
– la restaurantul pensiunii trebuie anuntat cu 24 de ore inainte faptul ca vrei sa mananci, pentru a pregati ingredientele.

Casa Dalia – Bran

Toate pensiunile din Bran sunt situate, daca ii intrebi pe proprietarii acestora, „la cinci minute de castel”, chiar daca uneori timpul acesta il obtii doar daca mergi cu masina de Formula 1. Dar Casa Dalia chiar este la 5-10 minute de mers pe jos de Castel, dar situata intr-o zona linistita, nu la strada. Cazarea in luna august a costat 50 de lei pe noapte camera, insa camerele sunt amenajate cu bun gust si elegant.

Ce mi-a placut si ce nu mi-a placu la pensiunea Casa Dalia din Bran
+ camere mari, amenajate generos, cu televizoare HD si baie scoasa parca din cataloagele Villeroy & Boch.
+ aproape de Castelul Bran, dar situata intr-o zona linistita, pe unde nu trece niciodata nicio masina.
+ bucatarie foarte bine dotata, unde poti sa fierbi imediat un ou, dar si sa gatesti ca in finala de la Master Chef.
+ proprietarii pensiunii sunt foarte amabili si discreti, nici nu ii vezi la fata daca nu vrei.
+ priveliste foarte frumoasa.
– curte destul de mica si fara iarba. Este o livada alaturi, dar nu prea amenajata.
– nu are restaurant.

Iata si o galerie foto de la pensiunile din zona Bran-Moeciu:

2 gânduri despre „Diii, calutul, Diii! Unde poti sa te cazezi daca mergi in vacanta cu copiii si cauti o pensiune in zona Bran-Moeciu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s